Introducerea uniformei școlare
Introducerea uniformei școlare ca semn distinctiv al instituției a prezentat un subiect de discuție, o preocupare și o realizare la nivelul instituției noastre.
Doamna director, Alexandra Acciu a inițiat procesul de elaborare a uniformei școlare pentru băieți și fete sub formă de costume fustă/pantalon și sacou în perioada.Procesul a fost stopat de dezacordul elevilor și părinților de a introduce uniforma școlară.
Eu, Gîrneț Elena,când am ocupat funcția de director, pe data de 03 martie 2014, am reiterat ideea uniformei școlare, însă din nou, am întâmpinat rezistență din partea elevilor și părinților, am sondat beneficiarii educației și am ajuns la concluzia de a aproba îmbrăcăminte în culori alb-negru ca ținută recomandată în instituție.Totodată, am încercat să motivez elevii să poarte uniformă școlară prin intermediul unui concurs câștigat de către clasa IX-a actuală care a beneficiat, băieți și fete, de o uniformă școlară din seturile elaborate de către d-na director Alexandra Acciu.
Doamna director interimar, Chiciuc Maria, pornind de la exemplul cadrelor didactice care și-au elaborat ținută unică-rochii albastre cu eșarfă bordo, a reușit să convingă elevii și părinții acestora să elaboreze uniformă școlară la nivel de clasă, în mod special pentru fete, sub formă de rochii în diverse culori-albastru,roșu,negru.verde,bordo.Unii diriginți au elaborat sacouri și jachete comune pentru băieți și fete.A fost o realizare frumoasă, o mobilizare și implicare activă din partea administrației, diriginților, părinților elevilor, însă această ținută(uniformă) a fost aprobată doar ocazional, dar nu ca ținută de zi cu zi.
Actualmente, la inițiativa Ministerului Educației, Culturii și Cercetării am realizat un sondaj în rândul elevilor, părinților și cadrelor didactice privind introducerea uniformei școlare, iar rezultatele exprimă acord total din partea cadrelor didactice, acord parțial din partea părinților și mai mult dezacord din partea elevilor.Numeroși participanți la chestionar consideră că uniforma școlară este un semn distinctiv al școlii și marea majoritate pledează pentru un model unic la nivel de instituție.Adresăm mulțumiri Ministerului Educației, Culturii și Cercetării pentru această inițiativă la nivel național.Așteptăm rezultatele finale prezentate de MECC.




